Dumnezeul stapanului meu

Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu Avraam. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: ‘Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau’ şi care va răspunde: ‘Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale’ să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit cu vadra pe umăr Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. (Geneza 24:12-15)
Biblia relateaza ca omul care a facut aceasta rugaciune era cel mai batran dintre slujitorii lui Avraam si ingrijitorul averilor sale. Interesant ca Biblia nu ne da nici numele si nici varsta acestui om. Accentul e pus pe fapta omului. In primul rand era un om de incredere, altfel nu l-ar fi pus Avraam ingrijitor peste toate averile sale.

Ceea ce da de gandit este faptul ca omul acesta se roaga ca sa duca la indeplinire misiunea ce i-a dat-o stapanul sau. Biblia nu mai spune ca s-ar fi rugat inainte sau ca ar fi participat la acte de inchinare organizate de Avraam. Lucrul care starneste interesul este felul cum se adreseaza lui Dumnezeu in rugaciune: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam”. Interesant ca nu Ii spune “Dumnezeul meu”. Felul acesta de adresare poate sa ne duca cu gandul la faptul ca acest slujitor Il cunostea pe Dumnezeu din cele ce vazuse si auzise la stapanul lui.

Privind de cealalta parte, Avraam, fiind un om neprihanit, a lasat sa se vada asta in purtarea lui. Daca te apropii de o sursa de caldura nu o sa mai tremuri de frig. Nici Avraam nu a fost acelasi dupa ce a inceput sa umble cu Dumnezeu. Robul acesta vazuse probabil schimbarea din viata stapanului sau, vazuse minunile facute de Dumnezeu si auzise pe stapanul sau rugandu-se. Toate acestea l-au facut pe rob sa inteleaga ca Avraam se incredea in Dumnezeul Cel Viu si sa aiba curajul sa I se adreseze pentru misiunea ce o avea. Daca ar fi avut experienta si relatie personala cu Dumnezeu, probabil l-ar fi numit “Dumnezeul meu”, insa acest om Il vazuse pe Dumnezeu in dreptul stapanului sau.

Dumnezeul Cel Viu este si astazi gata sa raspunda oricui Il crede si I se roaga. Pot cei din casa ta sa vada pe Dumnezeu lucrand in viata ta? Vad ei ca relatia ta cu Dumnezeu este una apropiata si nu o forma religioasa? Colegii tai de munca pot sa vada diferenta intre tine si ceilalti prin vorbire si purtare? Il iubesti tu atat de mult pe Dumnezeu incat sa fi nerabdator sa poti vorbi cu El in rugaciune si sa-L marturisesti altora? Cineva va observa toate acestea. Intr-o zi vei putea fi placut surprins sa afli ca cineva L-a urmat pe Dumnezeu vazandu-ti purtarea si vorbirea. Cu siguranta nu-ti vei pierde rasplata.

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; – Matei 10:32

 

Facebook Comments
mircea