credintaDumnezeufericirefolosMeditatieompacerecunostintavesnicieviatavindecare

De ce colindam?

Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” – Luca 2:13,14

La Nasterea Domnului a fost mare bucurie in cer. Ne-am gandit noi oare ca cerul s-a bucurat pentru noi? Ingerul care s-a aratat pastorilor le-a spus: “astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.“ (Luca 2:11). Asta ma duce cu gandul la faptul ca trebuie sa privim Nasterea Domnului ca ceva personal si in acelasi timp universal. Ingerul spunea ca Mantuitorul s-a nascut pentru noi. Asadar noi suntem scopul sau motivul nasterii Domnului. El a venit ca sa ne mantuiasca din pacatele noastre. Spune versul unei cantari: fara iesle nu exista cruce. Asadar sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a recunostintei. Nu este o sarbatoare a bradului, a lui Mos Craciun sau alte surogate. Nu trebuie sa fie o traditie banala. E bine ca ne pregatim casele si mesele pentru acest praznic minunat. Dar cel mai important este sa ne pregatim sufletele! 

Isus nu s-a nascut ca sa avem mese pline si oboseala dupa atata truda, alergatura. El s-a nascut pentru noi, pentru sufletele noastre.

De ce merg cu colindul?

Daca ingerii – care nu au niciun beneficiu din faptul ca Isus a venit ca sa ridice pacatul lumii prin moartea Sa – s-au dus la pastori si le-au vestit bucuria Nasterii Mantuitorului nostru, cu atat mai mult trebuie noi (cei pentru care s-a nascut Isus) sa ducem vestea aceasta minunata si plina de speranta. De ce e nevoie sa facem asta? In aprenta, noi, poporul roman care sustinem ca suntem crestini, ar trebui sa cunoastem motivul acestei sarbatori. Trist e ca daca intrebi oamenii ce sarbatoresc, sunt unii care raspund Mos Craciun, altii porcul sau alte surogate. Am pierdut esenta. Asta inseamna ca mai sunt oameni care n-au inteles inca ce este pretios in toata aceasta sarbatoare. Asadar colindatul oamenilor este la fel de actual ca si in noaptea Nasterii Mantuitorului. Nu este o datina ci o actualitate pentru multi oameni. 

A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. – Ioan 1:11-13

Facebook Comments
Share

Comment here