ascultarebuncredintaCurajDumnezeufericirefolosintelepciunenationalNume bunompaceputerereligieschimbare

Cum ar arăta România normală?

dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. – 1 Cronici 7:14

Această expresie este unul din binecunoscutele sloganuri electorale care le vedem tot mai mult în această perioadă. Nu putem spune că e unul rău, la fel cum nici celelalte nu putem să le condamnăm sau să le minimalizăm. Oamenii aceștia care doresc să ajungă în cea mai înaltă poziție din stat, caută să se adreseze nouă, electoratului, după nevoile pe care le văd la nivel de țară. Nu e greșit faptul că au mesaje și sloganuri diferite. E normal să fie așa. Toți oamenii sunt diferiți și văd același lucru din puncte diferite. Dar ce se înțelege prin normalitate?

Dicționarul explicativ al limbii române definește normal: ”Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural”. Ei bine, raportându-ne la conducerea statului, ce ar putea fi normal, firesc, natural?

Ce avem noi ca țară?

  1. În primul rând, avem un teritoriu variat în ce privește formele de relief și bogățiile naturale. Pentru aceasta nu am platit nici un leu; deci le-am primit în dar de la Dumnezeu. Ar trebui ca fiecare demnitar (nu doar președintele) să ia în calcul acest aspect. Așadar ce am primit, trebuie să îngrijim, să gospodărim; nu-i așa?
  2. Am câștigat cu preț de sânge teritoriul țării noastre. Ar trebui ca sub nici o formă să se ”taie” din suprafața țării. Constituția susține clar că ”Teritoriul României este inalienabil.” (Art. 3 al.1 – Constituția României).
  3. Susținem cu surle și trâmbițe că suntem popor creștin de 2000 de ani. Foarte bine. Asta chiar trebuie demonstrat de la cel mai mare om în stat până la cel mai mic. Aici ar fi niște lucruri de luat în seamă. Așa cum Constituția stă la baza funcționării statului, Biblia stă la baza funcționării creștinului. Odată ce respectăm Constituția, trebuie să respectăm și Biblia. Așa se conturează un roman adevărat.

Stimate domn viitor președinte:

Ca demnitar, omul care capătă încrederea de a conduce acest stat, are obligația ca în fiecare zi (pe lângă atribuțiile ce îi revin) să citească Constituția și Biblia. Acest obicei este valabil atât pentru președinte, secretari de stat cât și pentru cei din Parlament și toate celelalte instituții ale statului. Să nun e înșelăm că arborarea unui steag și punerea unei cruci lângă acesta ne face popor cu instituții creștine. Dumnezeu este cu noi, atata vreme cât și noi suntem cu El. Nu poți să te numești creștin și tu să nu ai habar ce spune Biblia și nici să nu îți construiești principile de viață și conducere a unui stat avand la bază principiile Bibliei.

Convingerea mea este că doar așa putem ajunge la o Românie normală. Indiferent cine va ajunge președinte, astea sunt așteptările mele. Toate celelalte lucruri – creștere economică, sporirea locurilor de muncă, reforme în justiție, dezvoltare națională, turism, agricultură, educație, industrie, etc. – vor avea de câștigat doar dacă cei din conducere se bazează pe Constituție și Biblie. Altfel nimic nu se va schimba în bine în această țară minunată unde ne-a dat Dumnezeu harul să ne naștem. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. – Iosua 1:8

Facebook Comments
Share

Comment here