Ce este omul?

Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! – Psalm 8:3-9

OM, oameni, – Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. (sursa DexOnline).

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. – Geneza 1:26,27

Omul este manopera lui Dumnezeu. Stiinta confirma ceea ce Biblia spune inca cu milenii in urma despre carcateristicile omului, constructia fizica, complexitatea, capacitatea de a stapani s.a.m.d. Psalmistul David s-a oprti din iuresul vietii si a meditat la ce era el. Faptul acesta l-a facut constient de minunata lucrare a lui Dumnezeu. A realizat ca valoarea omului nu sta doar in puterea de munca, in ceea ce castiga, ce poate sa construiasca sau sa gandeasca. Dumnezeu a pus mult mai mult in om.

Problema noastra este ca sistemul de azi este asa conceput sa nu mai avem timp de a privi in noi insine, de a ne indrepta atentia spre originea reala ca oameni. Biblia spune clar ca suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Asta inseamna ca nu conteaza cum te privesc cei din jur. Dumnezeu a pus valoarea Lui in tine in momentul in care ai fost conceput. Cum poti sa iti dai seama? Bogat sau sarac, tanar sau batran, mare sau mic – toti respiram acelasi aer, calcam pe acelasi pamant, cu totii ne hranim sau gandim. Asadar ceva ne leaga pe toti. Cu totii avem capacitatea de a rationa sau crea.

Omule, oricine esti, opreste-te o clipa din alergarea ta, din munca ta, din tot ce faci: priveste inauntrul tau. Valoarea ta sta in ceea ce esti, nu in ce avutii ai! Ce ai de facut? Multumeste lui Dumnezeu pentru ce a pus in tine. Cauta sa ii multumesti punand calitatile la lucru, iubind, ajutand pe altii, si vei gasi fericirea si implinirea! Dumnezeu sa te binecuvanteze, omule!

Facebook Comments
Share

Author: mircea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © 2018 MML-Online | Design by ThemesDNA.com
top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d bloggers like this:
Skip to toolbar